Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Scurt istoric

     Influenţele marilor puteri aflate la graniţele sale  - suzeranitatea Imperiului Otoman, protecţia Imperiului Ţarist şi ocupaţia Imperiului Austro-Ungar, au făcut ca timp de secole, în cele 3  Principatele Române (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania), emanciparea şi schimbările politico-administrative să parcurgă un proces greoi şi îndelungat. Cu toate acestea, istoria celor 3 ţări române au urmat, în paralel, un parcurs similar (unitar).

     Bazele parlamentarismului în Principatele Române au fost puse de Regulamentele Organice – adoptate în 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova – regulamente ce au introdus norme moderne de organizare a statului şi au consacrat, într-o primă formă, principiul separaţiei puterilor în stat. 

     Unirea Principatelor Române („Mica Unire”) din 1859 a creat premizele constituirii statului unitar român şi momentul demarării unui amplu proces de reformă constituţională şi legislativă sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. A fost deschis, în localul din dealul Mitropoliei, primul Parlament al Principatelor Unite (aflat la mică distanţă de clădirea actualului parlament) – „Adunarea Legislativă a României” (24 ianuarie 1862), a fost înfiinţat, după modelul francez, Corpul Ponderator (Senatul) şi a fost elaborată prima Constituţie a României scrisă de o autoritate românească – „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris” (1864).

     Odată cu venirea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost introdus regimul parlamentar democratic (Constituţia de la 1866), întemeiat pe pluripartitism politic, puterea legislativă execitându-se de către Domnitor şi de un Parlament bicameral. Parlamentul  avea rolul de a vota sau abroga legile precum și drept de control asupra activității guvernului.

     Unirea celor trei Provincii Românesti la sfârşitul Primului Război Mondial a fost ratificată prin decrete-lege emise de rege şi aprobate de noul Parlament al României întregite.

     În  perioada interbelică, prin parlament au  trecut legi care  vizau  desăvârşirea  unificării  statale, reorganizarea administrativă, reforma agrară, sistemul fiscal şi asistenţa socială, contractele colective de muncă, exploatarea resurselor naturale, întărirea capitalului autohton şi a finanţelor, dezvoltarea industriei de apărare etc.

     În contextul tensiunilor interne şi internaţionale, Constituţia Regelui Carol al II-lea (1938) a impus un regim de monarhie autoritară.  Sub regimul dictaturii regale, Parlamentul a devenit un organ decorativ, lipsit de principalele sale atribuţii. În timpul celui de al doilea război mondial, odată cu instaurarea regimului de dictatură militară în toamna anului 1940, activitatea Parlamentului a fost suspendată.    

     În perioada comunistă, Parlamentul a fost reorganizat, prin Constituţia de la 1948, ca o adunare unicamerală – Marea Adunare Naţională, organism formal, subordonat în totalitate conducerii comuniste şi, ulterior, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. 

     După Revoluţia din 1989, Parlamentului şi-a recăpătat structura bicamerală iar rolul său de organism de bază al regimului pluripartit a fost restabilit prin Constituţia din 1991. În urma unui plebiscit, în anul 2003, textului Constituţiei i-au fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislaţia Uniunii Europene.